În cadrul programului “Școala ALTFEL” în Muzeul satului și în Atelierul de cusături-ţesături din Bucerdea Vinoasa se desfășoară atelierele tematice din cadrul Programului TRĂIND CU TRADIȚIILE.
Atelierele includ: exerciții interactive de descoperire a zonelor etnografice și implicit a cunoașterii zonei în care au sosit elevii, descoperirea șezătorii, a costumului popular, dar mai ales a evoluției sale în timp prin intermediul fotografiei vechi, și nu în ultimul rând descoperirea drumului parcurs de bobul de grâu și implicit a celor mai importante activități din calendarul popular al muncilor de vară și iarnă.
Activitățile deseori se desfășoară în cadrul unor șezători active, prin participarea unor instructori, animatori sau chiar persoane mai în vârstă din comunitate care oferă informații și exemplifică activități, unde copiii descoperă drumul parcurs de firul de lână, obiectele utilizate la o serie de activități specifice, cusăturile specifice zonei, experimentează țesutul, încheind apoi activitățile cu un cântec, întocmai ca în șezătorile de odinioară.